Alexandru Crețu, mijlocașul defensiv în vârstă de 29 de ani al Universității Craiova, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Minaur Baia Mare și a vorbit, printre altele, despre decizia de a semna cu gruparea din Bănie.
Minaur Baia Mare și Universitatea Craiova se întâlnesc miercuri, 27 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României, pe terenul echipei din Liga 3.
După cinci meciuri jucate în tricoul lui FCSB, Alex Crețu a fost îndepărtat de către patronul Gigi Becali. Fotbalistul român a rezistat mai puțin de două luni la FCSB, după despărțirea de NK Maribor.
În cele din urmă, Alex Crețu a ajuns la Universitatea Craiova, din postura de jucător liber de contract, și se felicită pentru această mutare.
„Da, cred că am făcut cea mai bună decizie de a ajunge la acest club. Chiar nu mă așteptam… ce am găsit aici m-a lăsat fără cuvinte, începând de la cei din administrație, baza de antrenament, oamenii din jurul clubului sunt 100% pentru acest club.
Poate și lotul e mult mai bun față de anul trecut, oamenii sunt mult mai implicați. E foarte important să tratăm fiecare meci în parte și vom trage linie la final”, a declarat Alexandru Crețu, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER